Patriarhia Română ajută la informarea credincioşilor despre vaccinare

Se pare ca Patriarhia Română se va implica in informarea credinciosilor despre vaccinare, ceea ce este un pas inainte daca vrem sa trecem mai repede peste aceasta perioada cu stare de alerta permanenta. A fost destul de interesanta declaratia data publicitatii: ne vom informa si vom analiza datele stiintifice. Deci s-a spus direct ca biserica ia in calcul si ce spune stiinta, mai ales daca este vorba de domenii precum cel medical. Alta discutie este daca mai marii bisericii respecta cerintele legale cu privire la slujbe, intruniri, etc. Multi nu iau in serios pandemia, au impresia ca e o gluma.

Patriarhia Română ajută la informarea credincioşilor despre vaccinare

Sa speram ca pana se ajunge la vaccinarea in masa a populatiei – amitim ca este benevola aceasta vaccinare, nu te obliga nimeni sa te vaccinezi, dar este posibil ca cei care refuza sa nu poata beneficia de toate libertatile pe care le ofera aceasta vaccinare. Adica mai exact daca eu ma tem pentru viata mea si nu vreau sa stau lanva cei nevaccinati, am si eu acest drept si trebuie respectat. Evident ca se poate discuta mult pe tema asta, cine si ce drepturi are, fara a le ingradi pe acelorlalti.

Tot ce putem face in acest moment este sa alutam initiativa Bisericii Ortodoxe, probabil ca si alte confesiuni ii vor urma exemplul. Cum se va face aceasta informare in biserici nu stie nimeni.

Papa Francisc a anunţat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar pariezi şi cu viaţa celor din jurul tău”.

Asadar iata ca se implica din ce in ce mai multa lume in aceasta campanie de vaccinare, speram sa trecem cu bine peste toate greutatile si sa ne revedem la vara sanatosi si fara atatea restrictii care au afectat polulatia si mai ales afacerile private.

News Reporter
Salut prieteni, eu Sunt George - primul care a venit în echipa Bucuresteni.info, te vreau si pe tine alături de noi dacă vrei sa oferi informații de calitate cititorilor noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.